file de poveste...

Intr-o zi de decembrie, 2007 Lili si Ana-Maria s-au gandit sa bata impreuna strazile Parisului, orasul luminilor.
Nu se vazura cam de sase luni, de aceea au hotarat impreuna sa faca prima lor calatorie impreuna. Peripetii!
Au inceput ,, maratonul" pentru ca acest oras e prea mare pentru a putea fi vizitat din scoarta in scoarta doar intr-o saptamana.
Ora 15 peronul Garii de Nord. Lili asteapta cu nerabdare si frig in oase, prietena care trebuia sa soseasca. Dupa convorbiri la telefoane care ba nu aveau baterie, ba ramaneau fara credit, au ajuns amandoua la concluzia ca Ana-maria era mai jos, cu un etaj la gura de ROR. Doua palarii pe tocuri, bagaje si imbratisari. S-au revazut dupa atat amar de vreme. Pentru ca frigul le rodea oasele , s-au gandit sa isi incalzeasca madularele cu o cafea frantuzeasca la cafeneaua de peste drum. Cateva ore petrecute acolo si nebunia incepuse.
Zilnic in cautarea celor mai faimoase loucri: monumente, muzee, cafenele, strazi, parcuri, cladiri, petreceri, cu Victeur si Jaque, Aurelie si Nabile-Debile, fetele isi petrecura o saptamana din decembre in inima Parisului.
Si cum fiecare calatorie isi are peripetiile sale, nici aceasta nu putea sa ramana fara.
In una din seri, dupa o foarte lunga zi dedicata turismului, pe la ora 21:si ceva, se urcasera intr-un metrou cu destinatia ,,locul de cazare" Dupa jumatate de ora realizeaza ca nu mai era nimeni in metrou si ca de fapt ajunsesera in partea opusa a destinatiei lor, intr-un cartier rau famat, si foarte periculos. Cu inima in dinti si spaima , urca in umratorul metrou de la binarul de pe partea cealalta a liniei si se indreapta in sfarsit spre ,,destinatie". Un cuplu le spune ca ar trebui sa coboare la ,, La croix du bernie" pentru a ajunge la ,,campusul univeristar" unde locuia Aurlie, tipa la care fetele erau cazate in perioada aceasta. Multumite ca au ajuns in sfarsit in statia dorita, coboara. Insa SURPRIZA!! nu li se parea cunoscut nimic din piesaj. Fiind prima zi au crezut ca se inseala si au inceput sa caute campusul. Nimic, Doua ore de cautare, si conversatii nervoase, un taximetrist care spunea ca e la cinci minute si ca nu are rost sa le duca pana acolo. Un cimitir, un parc in care isi serbau noaptea cateva bufnite acompaniate de ciori, felinare fumurii, frig, nervi, frig, nervi, nervi, nervi. Pana la un moment dat cand wow...,,la lumiere!!!"..un nene de mana cu sotia sa , ambii ametiti dupa o petrecere, ajuta fetele sa ajunga. Fundrile in masina rosie, GPS-ul activat si ,,voilla" in cinci minute erau in camin.
Dupa doua ore isi gasisera in sfarsit linistea.
Au invatat insa ca in Paris nu te plimbi fara harta dupa tine, si ca transportul e o nebunie! Dar merita;)